Editura Nemira anunţă cu profund regret şi tristeţe încetarea din viaţă a scriitorului Mihai Sin, personalitate culturală de anvergură naţională.
Mihai Sin s-a născut pe 5 noiembrie 1942 în Făgăraş, judeţul Braşov. A urmat cursurile Facultăţii de Filologie a UBB din Cluj-Napoca şi a devenit doctor în filologie în 2003. A fost redactor la revista Vatra (1971-1990), director al Editurii Albatros (1990-1991) şi ataşat cultural la Ambasada României în Israel (aprilie-decembrie 1992). Era membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1974 şi al P.E.N. Club, secţia română, din 1991.
Debutul literar a avut loc în 1966, în revista Steaua, cu o schiţă, dar cariera literară a continuat cu o serie de proze scurte şi romane, precum şi publicistică: Aşteptând în linişte, povestiri, 1973; Viaţa la o margine de şosea, roman, 1975; Bate şi ţi se va deschide, roman, 1978; Terasa, povestiri, 1979; Ierarhii, roman 1981; Cestiuni secundare, chestiuni principale, publicistică, 1983; Schimbarea la faţă, roman, 1985; Rame şi destin, proză scurtă, 1989; Quo vadis, Domine, 2 vol.,1993-1996, reeditată în 2007 la editura Nemira; Marea miză: teme şi obsesii ale romancierului român contemporan, 2003, reeditată în 2008 la editura Nemira şi Ispita izbăvirii, în curs de publicare la editura Nemira.
A primit mai multe premii literare: 1978 – Premiul Uniunii Scriitorilor pentru romanul Bate și ți se va deschide; 1985 – Premiul Uniunii Scriitorilor pentru romanul Schimbarea la față; 1990 – Premiul pentru proză al revistei „Flacăra”, iar despre opera lui au scris aproape toate numele mari ale criticii româneşti (Eugen Simion, M. Iorgulescu, Lucian Raicu, Ion Negoiţescu etc.)
Într-un interviu, la o întrebare legată de starea pe care i-o dă scrisul, Mihai Sin a răspuns: „Senzatia de bine” apare, într-adevãr, uneori, când sunt cu adevãrat multumit. Dar „oboseala” înseamnã cel mai adesea „epuizare”, „sfârsealã”, chiar un fel „convalescentã” prelungitã în care am intrat, de pildã, aproape de fiecare datã când am pus punctul final la o carte. Mai sunt însã atâtea alte stãri, atâtea alte trãiri, complicate, complexe, încâlcite sau chiar confuze pe care ti le oferã scrisul…
Îi mulţumim pentru trăirile pe care le-a transmis cititorilor în atâtea pagini şi Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Taguri: mihai sin