Într-un viitor post-apocaliptic, peste ruinele unui continent cunoscut odată ca America de Nord, se întinde națiunea Panem. Ca simbol al puterii Capitoliului asupra celor douăsprezece districte conduse cu o mână de fier, în fiecare an este organizat un concurs sadic și sângeros – Jocurile Foamei. Douăzeci și patru de adolescenți sunt răpiți de lângă familiile lor si aruncați într-o luptă pe viață și pe moarte, televizată în direct și urmarită cu frenezie. Doar unul dintre ei se va întoarce acasă, faimos, bogat și… viu. Cine va câștiga cursa nebună pentru supraviețuire?