Radio România Cultural va premia luni, 20 martie, pe scena Teatrului Odeon, cele mai importante reuşite ale culturii din anul 2016. La categoria POEZIE sunt nominalizați trei scriitoare publicate la editura Nemira: Svetlana Cârstean și Athena Farrokhzad pentru volumul Trado, tradus toamna trecută și Ștefania Mihalache pentru volumul Sisteme de fixare și prindere, apărut în colecția de poezie Vorpal.

A XVII-a ediţie a Galei Premiilor Radio România Cultural este un eveniment produs de Radio România Cultural, în parteneriat cu Teatrul Odeon. Spectacolul va fi transmis în direct onair şi online de Radio România Cultural. Înregistrarea show-ului va fi difuzată de coproducătorul galei, TVR.

Volumul Trado a fost lansat în Suedia în aprilie 2016, în cadrul unui turneu de nouă zile, de-a lungul căruia autoarele, Athena Farrokhzad şi Svetlana Cârstean au susţinut zece lecturi publice şi dezbateri, în Stockholm, Umeå, Uppsala, Göteborg şi Malmö. Cartea a beneficiat de zeci de cronici, iar turneul a fost însoţit de apariţii la televiziunea naţională şi la radioul suedez. S-a spus că este o carte revoluţionară, care schimbă paradigma. Trado este o carte sub formă de triptic, ce include în interior trei cărţi diferite: cartea de poeme a Athenei Farrokhzad, cartea de poeme a Svetlanei Cârstean, care include şi câteva texte din volumul Gravitaţie, precum şi o a treia carte, eseul comun despre trădare, traducere, scris şi iubire.

Svetlana Cârstean: „Cartea Ștefaniei Mihalache, Sisteme fixare și prindere, are precizia celor mai sofisticate ecografe de ultimă oră care pot reda cu finețe ce se întîmplă pe dinăuntrul corpurilor, țesuturilor, minților legate între ele prin cordoane nevăzute. Cu simțuri înzecite și puteri nefirești, neînfricată, cinică și hiperprotectivă, așa cum toate fetele devin atunci cînd se transformă în mame, Ștefania fixează în limbaj o aventură greu de formulat, cea a maternității.” Volumul de poezie a mai primit anul acesta premiul pentru Literatură în cadrul celei de-a doua ediţii a Premiilor Matei Brâncoveanu pentru tineri artişti, gală susţinută de Fundaţia Alexandrion.

 

Taguri: , , , , ,