Alberto Manguel, eseistul cunoscut cititorilor români din Biblioteca nopții, Istoria lecturii și Un cititor în pădurea din oglindă, se oprește de data aceasta la tema bibliotecii personale ca autobiografie în volumul Sfârșitul bibliotecii mele, apărut la editura Nemira, în traducerea lui Bogdan-Alexandru Stănescu.

Manguel se întoarce mereu la propriile creații schimbătoare, efemere, și totuși mărturii ale eternității: revizitându-și bibliotecile, se revizitează pe sine. Ultima „cochilie“ dintr-un prezbiteriu de pe Valea Loarei nu este nicidecum un sfârșit, ci începutul unei povești noi, al unei ordini noi și, mai ales, al unei căutări noi, în compania prietenilor.

Însoțindu-l pe Manguel, o să vă întâlniți și cu Ovidiu, Dante, Cervantes, Lewis Carroll, Kafka, Borges sau Walter Benjamin. O să vizitați legendara Bibliotecă din Alexandria, o să pătrundeți în biblioteci personale și publice, anonime sau celebre, și o să meditați, împreună cu autorul, la dragostea pentru cărți.

„Iubesc bibliotecile publice și ele sunt primele locuri pe care le vizitez când mă aflu într-un oraș pe care nu-l cunosc. Dar nu pot lucra fericit decât în propria mea bibliotecă, cu propriile mele cărți sau mai degrabă cu acele cărți despre care știu că sunt ale mele. Poate că e un soi de fidelitate ancestrală în asta, un fel de domesticitate zgârcită, o trăsătură a caracterului meu, mult mai conservatoare decât ar fi putut admite tinerețea mea anarhică. Biblioteca îmi era cochilie“.