Editura Nemira publică o carte esențială pe care orice cetățean informat de pe această planetă albastră trebuie să o citească: Oceanul vieții. Destinul omului și al mării, de Callum Roberts. 

Oceanele sunt cele mai misterioase locuri de pe Terra. Adâncurile lor rămân în mare parte neexplorate, deși ele reprezintă 95% din suprafața locuibilă.  În acest incredibil imn adus acestui element vital, apa, Callum Roberts, unul dintre cei mai importanți biologi marini din lume, ne poartă prin istoria relației umanității cu mările și oceanele, de la primele urme de apă pe pământ și până la întinderile pe care le știm azi.
Cum a îmblânzit civilizația umană oceanele și cum le afectează?

Am fost mereu consumatori de pește, de la începuturile noastre ca specie, dar în ultimii douăzeci de ani am transformat oceanele mai mult ca niciodată. Roberts oferă un context istoric pentru impactul tehnicilor moderne de pescuit, al poluării și al schimbării climatice, arătând cum se poate, ca fiecare dintre noi, să oprim îmbolnăvirea oceanelor.

2% din încasările rezultate în urma vânzării cărții vor fi donați Asociației Mai Mult Verde, care încurajează acțiunile și activitățile de conservare și protejare a mediului încojurător. 

Carte recomandată de National Geographic România, Asociația Mai Mult Verde și Radio Guerrilla.

„În esența ei, cartea arată o dragoste profundă pentru ocean și o la fel de profundă îngrijorare pentru el ca resursă pentru umanitate.” Nature

„Robert e o perlă rară: nu doar știe domeniul oceanologiei la perfecție, dar știe și să scrie o non-ficțiune captivantă. A prins în năvodul poveștii lui toate ideile pentru cel mai exhaustiv manifest în favoarea exploatării durabile a mărilor și oceanelor.” The Guardian

Callum Roberts este profesor de conservare marină la Universitatea din York. În ultimii zece ani a pledat intens pentru necesitatea protejării serioase a apelor la nivel național și internațional. A fost consilier pentru Națiunile Unite, Comisia Europeană și Parlamentul European. A fost în Consiliul Național al World Wildlife Fund SUA timp de șase ani, iar în prezent este membru de consiliu la Fauna and Flora International, membru în juriul Rachel Carson Environment Book Prize și ambasador WWF în Marea Britanie. Prima lui carte, The Unnatural History of the Sea, a câștigat premiul Rachel Carson Environment Book Prize și a fost nominalizată de Washington Post în top 10 cele mai bune cărți ale anului.