Invitatie Nemira_Lansare de carte Dan Radoiu_Cum sa cuceresti

Editura Nemira vă aşteaptă duminică, 25 noiembrie, la ora 12:00, la standul editurii de la Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură 2012, organizat la Romexpo, pentru o dezbatere aprinsă despre iubire, comunicare şi modalităţile de a-ţi găsi jumătatea în mediul online.

Protagoniști: Cristina Bazavan şi Dan Rădoiu.

Eva este o femeie care trece printr-o perioadă nefericită din viaţa ei. E singură de prea mult timp, se învârte în acelaşi cerc monoton şi nimic nu pare să-i mai aducă bucurie. Mai rău, a început să-şi piardă speranţa. Până într-o zi, când Soarta i se schimbă peste noapte, într-un mod total neaşteptat.

Şi iată că în viaţa ei apare Alexandru. Sportiv, carismatic şi cu o carieră strălucitoare, Alex se îndrăgosteşte treptat de Eva, încă înainte de a ştii măcar cum arată aceasta. Dar vor reuşi oare cei doi să transforme această frumoasă idilă pe net într-o iubire de durată?

Cartea urmăreşte, etapă cu etapă, schimbul de e-mailuri între cei doi, explicând de fiecare dată care au fost principiile comportamentale ce au făcut posibilă trecerea la următoarele niveluri ale relaţiei. De fapt, aşa cum spune şi subtitlul, pe firul roşu al unei captivante poveşti de dragoste, se ţese un „Manual practic de persuasiune” care te învaţă, pas cu pas, cum să comunici mai bine cu cei din jur, fie că e vorba de iubiţi, colegi de muncă, şefi sau părinţi.

După modelul american al cărţilor de autoeducare, „Cum să cucereşti un bărbat pe email, messenger şi Facebook” se bazează pe îmbinarea permanentă a teoriei cu exemple practice, foarte simplu de aplicat. Astfel, la finalul ei, ajungi să-ţi înţelegi mai bine propriile reacţii, precum şi pe ale celor din jur, fiind, de asemenea, capabil să obţii mult mai uşor şi mai repede ceea ce îţi doreşti de la ceilalţi.

Fie că vrei să faci o nouă cucerire sau să îl aduci pe calea cea bună pe un iubit care a uitat cât de mult valorezi pentru el, această carte îţi pune la dispoziţie toate instrumentele necesare comunicării online, pentru că, până la urmă, acolo ajungem mulţi dintre noi să ne petrecem cea mai mare parte a timpului.

Vă aşteptăm cu drag!

Taguri: , , , , ,