Juriul Galei Industriei de Carte din Romania a selectat finaliştii celei de a doua ediţii a Galei Industriei de Carte din Romania – BUN DE TIPAR, realizată cu sprijinul Ministerului Culturii şi al Bibliotecii Naţionale a Romaniei.
Editura Nemira se numără printre finalişti în cadrul a două categorii: Cea mai bună traducere – Sentimentul unui sfârşit de Julian Barnes ( Traducere de Radu Paraschivescu) şi Cea mai bună colecţie – Yorick.
Colecția Yorick, coordonată de criticul de teatru Monica Andronescu, se numără printre cele mai recente colecții ale Editurii Nemira și în numai trei ani și-a conturat un profil specific, remarcându-se prin standardele de calitate. Dedicată scrierilor fundamentale din istoria artelor spectacolului, colecția Yorick s-a aplecat asupra unor volume traduse pentru prima dată în limba română, printre care Șapte tratate secrete de teatru Nô de Zeami sau Fără secrete. Gânduri despre actorie și teatru de Peter Brook. Colecția cuprinde, de asemenea, scrierile clasice semnate de Richard Wagner sau Denis Diderot, dar și studii recente ale cunoscutului critic de teatru George Banu.
Gala dedicată excelenţei editoriale îşi va anunţa câştigătorii joi, 25 aprilie, începând cu ora 18.00, în Aula Bibliotecii Naţionale a României. Tot în cadrul Galei va fi anunţat şi Bestseller-ul românesc – cel mai vândut titlu al anului – care va fi desemnat în urma contabilizării cifrelor primite de la distribuitori.
Îi felicităm pe colegii şi partenerii noştri pentru nominalizările primite şi le urăm succes tuturor finaliştilor!
Taguri: carte, Editura Nemira, Julian Barnes, teatru, Yorick