Lansare Sapte Povesti de dragoste cu Monica Andronescu si Marius Manole

Aseară, 11 februarie, după ora 19:00, în Librăria Bastila, mai mulţi prieteni ai cărţilor ne-am întâlnit şi am ascultat, într-un liant de linişte şi emoţie copleşitoare, lectura lui Marius Manole din Şapte poveşti de dragoste.

Marius Manole ne-a citit povestea lui Oscar Wilde, Privighetoarea şi trandafirul, într-un mod atât de seducător, cum numai un actor cu har poate să izbutească. Iar Monica Andronescu, coordonatorul acestei antologii, ne-a convins, printr-o frumoasă pledoarie, că merită întotdeauna să ne întoarcem la marii clasici.

Șapte povești de dragoste este un volum care aduce la lumină bijuterii fără vârstă din secolul al XIX-lea, șlefuite de F.M. Dostoievski, Edgar Allan Poe, Oscar Wilde, Guy de Maupassant, Stefan Zweig și alți scriitori care cuceresc  cititorul de oricând și de oriunde.

Transmitem mulţumiri lui Marius Manole, Monicăi Andronescu şi cititorilor care au răspuns invitaţiei noastre şi au făcut posibilă o emoţionantă întâlnire în jurul unei cărţi de-a dreptul cuceritoare: Şapte poveşti de dragoste.

Toate fotografiile de la eveniment se află pe pagina de Facebook a Editurii Nemira.

 

„Şapte poveşti de dragoste”

Scrisoare de la o necunoscută, Stefan Zweig

Fericire, Guy de Maupassant

Privighetoarea şi trandafirul, Oscar Wilde

Ultima iubire, Arnold Bennett

Angela, poveste de dragoste în oglindă, William Schwenck Gilbert

Eleonora, Edgar Allan Poe

Nopţi albe, Feodor Mihailovici Dostoievski

 Sapte povesti de dragoste

lansare Nemirafragment lansare Nemiralansare Sapte povesti de dragoste

Taguri: , , , , , , ,