Editura Nemira a invitat 21 de scriitori români să ne scrie, la cald, despre momentul aproape ireal, dar incredibil de concret, pe care îl trăim cu toții acum. Și așa s-a compus o antologia-ebook Izolare, despre distanțare și carantină, despre absență și prezență.

Toate încasările din vânzarea ebook-ului vor fi donate pentru lupta împotriva Covid-19, către Asociația Dăruiește Viață.

Ne-au răspuns: Alina Purcaru, Anastasia Gavrilovici, Bogdan O. Popescu, Cecilia Ștefănescu, Cezar Paul-Bădescu, Dan Coman, Diana Geacăr, Elena Vlădăreanu, Flavius Ardelean, Gabriel Sandu, Irina Georgescu, Lavinia Bălulescu, Maria Manolescu, Maria Tănăsescu, Marin Mălaicu-Hondrari, Marian Coman, P. Zamfirescu, Radu Paraschivescu, Raluca Nagy, Svetlana Cârstean, Vlad Stroescu.

„Crizele au câteva lucruri în comun: totul este accelerat, emoțiile pendulează dintr-o extremă în alta, simțim nevoia să facem comerț cu exteriorul, poate să ajutăm, poate să împărtășim experiența. Suntem mai vulnerabili decât de obicei, mai sensibili la tot ce ne înconjoară și mai dispuși s-o arătăm. Suntem, așadar, mai ,,scriitori”. Ideea antologiei a pornit, ca de obicei, de la ceva ce vrei să citești, dar încă nu a fost scris: ce ne poate sprijini în această perioadă? Unde să ne uităm când ne e frică? Ce poate fi fertil sau bun? Primeam în social media mici firimituri prețioase din gândurile câtorva autori, dar aș fi vrut mai mult și la loc sigur. Am dat buzna pe messenger (pandemia scuză mijloacele), iar răspunsurile primite aproape instantaneu au fost pline de căldură. De la scriitori consacrați, la nume de nișă, la oameni care debutează chiar în acest volum, la semnături cu care suntem obișnuiți din alte zone decât literatura – cu toții au găsit sens în a scrie la cald despre izolare, dinăuntrul ei. Peste șase luni, peste un an, vom vedea altfel această perioadă în care ne reobișnuim cu noi înșine, într-un nou context. Izolare, antologia noastră, este un selfie de grup cu acest moment, așa cum se vede el chiar acum.” Alexandra Rusu, redactor-șef Nemira.