Editura Nemira continuă seria autorilor români publicați în colecția Cuaternar cu volumul Zahăr și miere, de Gabriel Gafița.
Cartea se lansează la București, joi, 1 octombrie, de la ora 19.00, la Ceainăria Cărturești Verona, în prezența autorului și a invitaților săi: Dana Ionescu, reedactor-șef al editurii Nemira și criticul Gabriel Dimisianu.
În acest volum de povestiri, fostul ambasador Gabriel Gafița împărtășește cu cititorii români experiența acumulată în anii de dimplomație, ficționalizând cu mult umor întâmplări cu și despre românii de peste hotare.
Chiar dacă autorul este diplomat, povestirile din Zahăr și miere nu sunt memoriile sale, deși unii ar putea fi convinși că sunt. Ficțiunea, odată creată, nu se mai lasă ținută în frâu, iar limba are o răbdare infinită de a se lăsa maltratată de vorbitorii ei.
Ce face o ambasadă când nu mai are steaguri? Cum beneficiază un delegat de servicii extra la hotel? Ce ideal în viață are un român de succes în străinătate? De ce o româncă tânără e mai bună decât o româncă harnică? Ce șanse au rromii în Europa și ce șanse are Europa în fața rromilor? Cum poți scăpa de un șef ostil ca să te bucuri de viață în locul lui?
Ambiții, speranțe, eșecuri, confruntări, abuzuri, intrigi, reușite, toate tratate neutru, rece, fără patimă, tot astfel cum excesele, absurdul și enormitățile s-au instalat comod în viața noastră reală. Ba chiar ne-au devenit simpatice, apropiate, pline de un umor firesc. Atât de firesc încât, transpuse în alte locuri din lume, nu ne mai dăm seama că formează imaginea externă a României actuale.
GABRIEL GAFIȚA s-a născut la 4 martie 1952 la Bucureşti, ca fiu al editorului şi istoricului literar Mihai Gafiţa. A urmat studii liceale şi universitare la Bucureşti (1959-1975), absolvind Facultatea de Limbi Germanice. În perioada 1977-1990 a fost lector la editura minorităţilor Kriterion. În 1990-1991, a lucrat ca expert guvernamental pentru minorităţile naţionale la Guvernul României, participând cu intervenţii la mai multe reuniuni ale Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa consacrate problemelor interetnice. În anul 1991 a îmbrăţişat cariera diplomatică, ocupând în Ministerul Afacerilor Externe funcţii de la referent până la secretar de stat. A fost consilier cultural în Marea Britanie şi ambasador în Canada, Malaezia şi Portugalia.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din anul 1976. A debutat în revista „Amfiteatru” din Bucureşti în 1968. Prima sa carte a fost volumul de proză fantastică Moartea măştilor (1971). În continuare, a publicat romanele Lumină pentru cei singuri (1975), tradus în Bulgaria (1978) şi Iarna e o altă ţară (1980), care s-a bucurat de o bună primire atât din partea publicului cât şi a presei literare, fiind tradus în R.D. Germană (1983), Polonia (1984) şi Ungaria (1985). În 2012 romanul a fost reeditat în Germania în format e-book. Două romane scrise în deceniul 1980-1989 i-au fost respinse de cenzură, neputând apărea decât după căderea dictaturii: Martiriu parţial (1991) şi Schiţă de portret pentru cap de familie (1995).
